Este situată în partea de nord a Deltei, la est de comuna C.A. Rosetti. Doar o parte din suprafaţa totală a pădurii este zonă strict protejată, iar această parte a devenit rezervaţie naturală din 1938. Pădurea se dezvoltă în spaţiul dintre dunele de nisip (cea mai înaltă fiind de 15 m), sub forma unor fâşii late de 10-250 m (haşmacuri) despărţite de spinările acestora. O trăsătură caracteristică a pădurii o constituie multitudinea de plante căţărătoare (viţă sălbatică, hameiul, curpenul de pădure, liana grecească etc.) ceea ce îi conferă pădurii un aspect subtropical.

Pădurea Caraorman se găseşte pe teritoriul administrativ al comunei Crişan iar accesul se face din localitatea Caraorman. Cu o suprafaţă de 2.250 ha, pădurea a fost declarată monument al naturii în anul 1940 şi arie protejată în anul 2000. Pădurea Caraorman este o pădure ridicată pe dune de nisip (înalte şi de 7m), alcătuită din stejari seculari (ce depăşesc deseori 30m), plopi şi frasini dar şi din vegetaţie agăţătoare de tip mediteranean (ex: liane ce pot atinge chiar şi 25m). Aici se găseşte un stejar vechi de aproximativ 500 de ani, cu o circumferinţa de 4m, ale cărui crengi ating nivelul solului şi apoi se ridică iar, fapt pentru care a fost poreclit “Stejarul îngenuncheat” de către localnici. În imediata apropiere a acestuia se află Fântână Vânătorilor, cu o apă extrem de rece chiar şi în timpul verii, şi o reproducere după celebra sculptură a lui Constantin Brâncuşi – Masa tăcerii.

Plaja, încă sălbatică, este formată din cel mai fin nisip cochilier. Turiştii sunt atraşi aici şi de vărsarea absolut fascinantă a Dunării în Marea Neagră prin braţul Sf. Gheorghe care se desprinde la rândul sau în alte 3 braţe, formând astfel o minideltă , dar şi de Insula Sacalin, pământ nou apărut în 1897 în faţa gurilor de vărsare ale acestor braţe, ce creşte cu aproximativ 7,5 m pe an.

Din acest vechi sat pescăresc se poate ajunge foarte uşor la Lacul Razim dar şi la canalele din apropiere. Aici turiştii pot pescui, fie direct de pe dig, fie din ambarcaţiuni închiriate, sau pot explora multitudinea de canale şi de lacuri din zonă.

Cu o altitudine ce variază între 7 m şi 467 m (Vârful Ţuţuiatu), Munţii Măcinului sunt situaţi în Nord-Vestul Dobrogei iar accesul se poate face de pe drumul naţional 22D, între localităţile Măcin şi Horia şi de pe drumul european E87, între localităţile Măcin-Jijila-Luncaviţa. Datorită potenţialului natural de care dispune Parcul, o gama largă de turişti sunt atraşi aici pentru drumeţii, peisaje, floră, faună, cercetare şi documentare. Pe versanţi sunt prezente diferite etaje de vegetaţie: stepă (la baza versanţilor), păduri dese de gorun, stejar, fagi etc, tufişuri pe culmi iar apoi pajişti de stepă cu aspect alpin.

Cetatea Enisala este singura cetate medievală din Dobrogea care a supravieţuit luptelor ruso-turce din Dobrogea. “Enisala” înseamnă în limba turcă “aşezare nouă”. Cetatea este situată în apropierea satului Enisala, pe cel mai înalt deal între lacurile Babadag şi Razim, de unde se poate observa una dintre cele mai spectaculoase privelişti întâlnite în Dobrogea: câmpuri, mlaştini întinse şi lacuri, care de aici par că nu se mai sfârşesc. Accesul către localitatea Enisala şi cetate se face din oraşul Babadag pe drumul DJ 223A.

Mănăstirea Saon este situată pe marginea lacului cu acelaşi nume din comuna Niculiţel, la o distanţă de 11 km de Tulcea, pe drumul Tulcea – I.C.Brătianu (spre Galaţi). Ea a fost înfiinţată în anul 1846 prin plecarea unor călugări de la Mănăstirea Celic Dere. În anul 1930 devine şi această mănăstire de maici, monahii fiind mutaţi la Mănăstirea Cocoş. Aici sunt expuse tot timpul închinării pelerinilor, părticele din Moaştele Sfinţilor Vichente, Maxim Grecul, Inochentie mitropolitul, Epictet preotul şi Astion monahul, bucăţi din veşmintele care au aparţinut Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Cuvioasei Parascheva şi Sfântului Grigorie Decapolitul dar şi o bucăţică din lemnul Sfintei Cruci. Pelerinii pot admira şi se pot bucura şi de păunii crescuţi aici, făpturi ce impresionează prin penajul bogat şi colorat.

Situată la 35 km de oraşul Tulcea şi la 6 km plecând din comuna Niculiţel, mănăstirea adăposteşte moaştele a 4 sfinţi mucenici, descoperite în anul 1971 pe teritoriul comunei Niculiţel, primele din ţara noastră : Zoticos, Attalos, Kamasis şi Philippos. Mănăstirea are un muzeu cu icoane vechi şi obiecte de artă religioasă adunate din parohiile judeţului Tulcea. Muzeul adăposteşte şi o colecţie de carte veche, religioasă, în special românească.

Fiind situate într-unul din capetele Falezei Dunării, hotelurile Delta oferă oportunitatea de a admira această promenadă mărginită de terase şi de portul turistic, de la balconul camerei dar şi la pas.
Faleza este punctul principal de atracţie atât pentru locuitori cât şi pentru turişti, în special în sezonul cald, atunci când sunt găzduite aici nenumărate concerte, festivaluri şi evenimente a căror popularitate a crescut mult în ultimii ani: ROWMANIA FEST – Competiţia Ivan Patzaichin şi închiderea Maratonului Dunării din cadrul Tour Internaţional Danube, Festivalul Internaţional Peştişorul de aur, Tulcea FolkFEST, Festivalul Berii, Zilele Municipiului Tulcea şi Ziua Marinei – ultimele 3 find organizate în fiecare an în jurul datei de 15 august, dar şi multe altele.

Centrul Ecoturistic Delta Dunării, sau Acvariul din Tulcea – aşa cum este cunoscut atât de localnici cât şi de turişti, este obiectivul pe care trebuie neapărat să îl vizitaţi atunci când sunteţi în Tulcea. Acvariul este de fapt cel mai mare şi mai complex muzeu din România, la ora actuală. Principalele atracţii sunt sala cu acvarii, unde găsiţi 2 acvarii dispuse concentric, ce vă permit să experimentaţi pentru câteva minute sentimentul de a va afla în mijlocul unui recif, înconjuraţi de rechini, peşti şi corali, şi dioramele ce reproduc flora şi fauna din Delta Dunării.

Muzeul de Etnografie şi Artă Populară este situat pe Str. 9 Mai, nr.2, în fostul sediul al Băncii Naţionale a României – Agenţia Tulcea, clădire care a fost construită în perioada interbelică (1924-1927). În sălile expoziţiei sunt prezentate aspecte ale locuinţei tradiţionale româneşti (patul, lada de zestre, laviţa, războiul de ţesut, ştergare, lăicere, scoarţe s.a.), aromâneşti (locuinţa – cort cu ţesăturile decorative specifice), slavă (lijanca, iconostasul, samovarul, dulapul de haine), port popular românesc, aromânesc, turcesc şi tătăresc, bulgăresc, grecesc, lipovenesc. În ultimele două săli sunt prezentate elemente ale interiorului orăşenesc tulcean de la începutul secolului al XX-lea.

Monumentul Independenţei a fost ridicat în anul 1879 pe Colnicul Hora (cunoscut astăzi că dealul Monumentului), în Parcul Monumentului, acolo unde se găsesc şi ruinele cetăţii Aegyssus. Acest monument, reprezentat de un obelisc din granit înalt de 22 m încadrat de un infanterist şi un vultur din bronz, este un omagiu adus vitejiei soldaţilor români ce au luptat între 1877 – 1878 pentru eliberarea de sub dominaţia otomană. De aici priveliştea asupra fluviului Dunărea şi asupra oraşului Tulcea, denumit şi “oraşul celor 7 coline”, construit asemeni Romei, este spectaculoasă. Şi dacă tot ajungeţi aici, va recomandăm să vizitaţi şi Muzeul de Istorie şi Arheologie amplasat în Parcul Monumentul Independenţei.

Parcul din jurul lacului Ciuperca se află situat lângă Gara Tulcea, în capătul opus al falezei Dunării faţă de Hotel Delta, la o distanţă de 10 minute de mers pe jos. Parcul a fost modernizat în anul 2010 iar acum se mândreşte cu: o fântână arteziană unică în România, având cea mai lungă perdea şi cascadă cu cădere liberă de apă din ţară, pusă în valoare de un joc de lumini care se vede spectaculos după apusul soarelui; promenadă în jurul lacului, cu băncuţe şi statui; pistă nouă de biciclete, lungă de 2.7 km semnalizată de o mică bicicletă “vintage”; moară de vânt decorativă, păstrată ca simbol al faptului că Dobrogea este cunoscută drept “drumul vânturilor”; patinoar (care funcţionează doar pe perioada iernii) și plajă.

Construită la sfârşitul secolului XIX de către Alexandru Avramide, un mare întreprinzător local, Casa Avramide este considerată o locuinţă de lux. Ea se remarcă prin încăperile de la nivelul parterului, prevăzute cu uşi în două canate si decorate cu stucatură şi plafoane pictate, dar şi prin cele două faţade principale, dintre care una cu o scară monumentală din mozaic de marmură. Recent reabilitată (2007-2013), casa prezintă elemente legate de istoria modernă a oraşului Tulcea.